Fertilizarea lucernei

Lucerna este o mare consumatoare de elemente nutritive

Azotul este asigurat în cea mai mare parte pe cale simbiotică şi din rezervele solului, dar pentru realizarea de producţii mari şi constante, mai ales în regiunile secetoase, se recomandă aplicarea unor doze mici de azot (30-35 kg/ha s.a.), la desprimăvărare. Pe solurile cu conţinut redus de humus (< 2%) şi azot total, dozele de azot pot fi mai mari (40-60 kg/ha s.a.), aplicate primăvara devreme sau fracţionat, după primele coase.

Fertilizarea lucernei cu îngrăşăminte azotate nu s-a dovedit eficientă economic când aceasta a fost cultivată în cultură pură, dar când s-a cultivat în amestecuri cu graminee perene, mai ales pe soluri al căror conţinut în humus a fost mai mic de 2,2-2,5%, o doză moderată de îngrăşământ azotat s-a dovedit eficientă economic.

Fosforul şi potasiul se aplică în funcţie de conţinutul solului în aceste elemente. Pentru lucernă, conţinutul optim al solului în fosfor este de 8-10 mg/100 g sol, iar în potasiu, de 18-22 mg/100 g sol (I. Moga, 1973; C. Bărbulescu şi colab., 1991; I. Moga şi colab., 1996).

Fosforul are un rol important în asimilarea azotului, sinteza proteinelor şi a hidraţilor de carbon. Aprovizionarea normală a solului cu fosfor la înfiinţarea lucernierei determină o bună dezvoltare a sistemului radicular.

Efectul lipsei fosforului din această perioadă nu poate fi compensat în anii următori. Îngrăşămintele cu fosfor, în doze de 30-120 kg/ha s.a. (doze mai mari în condiţii de irigare şi pe soluri acide amendamente), se aplică odată cu lucrările solului şi apoi la 2-3 ani.

Potasiul are rol important în sporirea rezistenţei plantelor la secetă, prin diminuarea transpiraţiei. În general, solurile ţării noastre sunt bine aprovizionate în potasiu, cu excepţia celor acide. Îngrăşămintele cu potasiu se aplică în acelaşi mod ca şi cele cu fosfor.

Gunoiul de grajd este bine valorificat de lucernă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele acide şi pe terenurile irigate. În situaţia lucernei, gunoiul de grajd este folosit în optim când acesta se administrează culturilor furajere anuale, lucerna urmând în rotaţie în anul III după administrare. Gunoiul de grajd se poate aplica plantei premergătoare sau direct culturii de lucernă, sub arătura de bază. În timpul folosirii culturii, gunoiul bine fermentat se aplică la suprafaţa solului, pe parcursul sezonului rece. Când se foloseşte gunoiul de grajd se renunţă la îngrăşămintele cu azot şi potasiu, iar cele cu fosfor se reduc cu până la 50-60%. Cele mai eficiente doze sunt de 35-40 t/ha la neirigat şi 60-80 t/ha în regim irigat.

Un rol important în nutriţia plantelor de lucernă îl au şi microelementele, în special molibdenul, borul, sulful şi cobaltul, care stimulează procesul de fixare a azotului pe cale simbiotică, fierul, manganul şi zincul, cu rol de catalizator în procesul de fotosinteză.

Cea mai economică şi completă sursă de aprovizionare a solului cu microelemente o constituie gunoiul de grajd

Aplicarea amendamentelor cu calciu se recomandă pe solurile acide, cu pH (H2O) < 6,2 şi gradul de saturaţie în baze (V%) < 80%.

Amendamentele se încorporează sub arătura de bază, odată cu gunoiul de grajd şi îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu, după ce în prealabil au fost bine mărunţite, împrăştiate uniform şi omogenizate cu stratul superficial al solului, prin 1-2 treceri cu grapa cu discuri.