„Lucerna este o plantă foarte veche pe pământ. A fost adusă la noi, din alte ţări, departe de aci, spre răsărit, unde ea creşte sălbatecă, aşa cum cresc la noi muştarul şi ovăzul sălbatec. Lucernei îi prieşte bine în ţara noastră ca şi în toate ţările din spre Miazăzi. Cu toate că la noi iernile sunt cam friguroase, ea, dacă are destulă căldura vara -cum la noi în totdeauna are- merge de minune. Deci unul din bunurile acestei plante, este că îi prieşte mai pretutindeni în ţara noastră.”

A.Carabella-Giurgiu – „Tot ce se poate spune despre lucernă”, 1910

Cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate, cultura lucernei ocupă un loc fruntaş în ţara noastră. Alegerea soiului de lucernă reprezintă un detaliu extrem de important în ecuaţia culturii de lucernă. Soiurile de lucernă româneşti au demonstrat de-a lungul timpului un potenţial productiv superior datorită adaptării lor la condiţiile climatice din România. Rezistenţa mare la secetă şi la ger dar şi cantitatea mare de furaj recoltată sunt doar câteva însuşiri care recomandă soiurile autohtone.

Soiurile de lucernă descrise mai jos reprezintă pariul nostru pentru o cultură de succes.

MĂDĂLINA

• Este un soi de lucernă obţinut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Fundulea,omologat în România şi Rusia.
• Are o plasticitate ecologică foarte mare fiind adaptat la diferite condiţii de cultură.
• Se cultivă în zone cu terenuri arabile însorite, cu soluri profunde, permeabile şi bine aerate din Câmpia Română, Lunca şi Delta Dunării, Câmpia Transilvaniei, Câmpia de Vest inclusiv Câmpia Banatului dar şi zone mai înalte.
• Furajul se utilizează ca masă verde, fân dar şi siloz.
• Potenţialul de producţie este ridicat ( 12 – 21 t/ha S.U. şi 60 – 110 t/ha masă verde).
• Producţia maximă se obţine în condiţii de irigare.

SANDRA

• Este un soi semiprecoce cu rezistenţă la secetă.
• Este un soi cultivat cu succes atât în zona de câmpie cât şi în zona de podiş a ţării noastre.
• Are o durată de exploatare îndelungată, de 4 – 5 ani.
• Planta dezvoltă un raport favorabil frunze/tulpini. Valoarea nutritivă a furajului este mare, la fel ca şi potenţialul productiv (12 – 15 tone /hectar în tehnologia clasică şi 16 – 19 tone/hectar în tehnologia intensivă).
• Furajul este utilizat su formă de fân, masă verde sau siloz.

În condiţii favorabile se poate obţine o cantitate de sămânţă de 500 – 780 kg la hectar.

MIHAELA

• Soiul de lucernă Mihaela se caracterizeaza prin calitate, producție și adaptabilitate mare.
• Se cultivă pe un areal extins în majoritatea zonelor de câmpie din Romania datorită rezistenței mari la secetă și ridicate din vară.
• Fânul are însuşiri deosebite:

• 19,85% proteină
• 1450 kcal / kg S.U.
• 71% digestibilitate

• Mihaela este un soi cu o toleranţă bună la veştejirea fuzariană (Fusarium oxysporum).
• Inflorescenţa este de formă oval globulară, florile sunt de culoare albastru – violet.
• Are perenitate bună şi este recomandat pentru cultura în amestec cu graminee perene.
• Sămânţa are masa a 1000 de boabe cuprinsă între 2 şi 2,2 grame.

ROXANA

• Este un soi de lucernă românesc ce se cultivă cu preponderenţă în zona de câmpie, dar cu rezultate bune şi în zona colinară.
• Are rezistenţă mare la temperaturi scăzute fără strat de zăpadă. Soiul prezintă un foliaj bogat şi conţinut ridicat în proteină.
• Cantitatea de fân este estimată între 14-20 tone la hectar.
• Furajul are următoarele însuşiri:

• Proteină brută: 19,68% din S.U.
• Coeficient de digestibilitate : 72%
• Unităţi nutritive 0,95 U.N. / kg S.U.

• Sămânţa obţinută la hectar este cuprinsă între 400 – 800 kilograme în condiţii optime.
• Are o bună capacitate de regenerare după coasă.

DOBROGEA

• Potenţial ridicat de producţie;
• Rezistenţă la secetă;
• Regenerare rapidă.

Acest soi nou creat este rodul colaborării dintre Patru Agro şi Catedra de Plante Furajere de la USAMV Bucureşti. Soiul se află în testare în anul 3 la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) din România. Testările au urmărit productivitatea soiului dar şi alte însuşiri extrem de importante precum capacitatea de regenerare, rezistenţa la secetă, rezistenţa la cădere şi rezistenţa la boli. Rezultatele pozitive obţinute in câmpurile de testare certifică calităţile superioare ale soiului.

Însuşiri biologice de bază ale soiului Dobrogea obţinute în reţeaua ISTIS în anul 1 (2016)

Soiul Dobrogea se face remarcat printr-o rezistenţă mare la secetă şi la cădere. Rezistenţa maximă la secetă în anul 1 diminuează riscurile fermierilor la înfiinţarea unei culturi de lucernă în anii secetoşi, când lipsa apei poate fi un factor determinant pentru reuşita acesteia. Însuşirile biologice în anul al doilea al soiului Dobrogea îl face remarcat şi din punct de vedere al capacităţii de regenerare, dar şi al celorlalte insuşiri biologice, aspecte care în final se reflectă în sporurile superioare de producţie.

Rezultatele din anul 2 (2017)

Rezultatele din anul 3 (2018)

Sistemul de notare: 1 – foarte bun, 3 – bun, 5 – mediu, 7 – slab, 9 – foarte slab.

VALAHIA

• Varietate adaptată condițiilor de creștere locale;
• Furaj de calitate;
• Procent ridicat de proteină;
• Digestibilitate mare.

Soi nou de lucernă creat în colaborare cu Departamentul Știinţele Plantelor din cadrul Facultății de Agricultură de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti şi cu suportul tehnic al firmei Patru Agro. Soiul s-a aflat în testare la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) din România.

Însuşiri biologice de bază ale soiului Valahia obţinute în reţeaua ISTIS în anul 1 (2018)

Rezultatele pozitive obţinute în câmpurile de testare în anul 1 au încurajat continuarea testării soiului și în anul II,  în cadrul aceleiași rețele de testare a ISTIS. În anul II testele au evidențiat o rezistență mai bună la cădere și o capacitate bună de regenerare, poziționând soiul Valahia în categoria soiurilor cu un potențial bun de producție, dar și cu o calitate superioară a fânului.

Rezultatele din anul 2 (2019)

Sistemul de notare: 1 – foarte bun, 3 – bun, 5 – mediu, 7 – slab, 9 – foarte slab.

Lucerna este planta care dă cea mai mare cantitate de proteină brută pe unitatea de suprafață (1980kg/ha) și 18-20% proteină brută în substanță uscată, cu 50% mai mult decât la soia și 60% mai mult decât la porumbul boabe. Acestea sunt doar câteva dintre atuurile care fac din cultura de lucernă una din cele mai profitabile culturi agricole.

Datorită acestui lucru multă lume se gândește să cultive lucernă, o parte din ei fiind la prima experiență de acest gen. Pe cât este de profitabilă, sunt câteva greșeli ce ar trebui evitate pentru că această cultură să nu aducă pierderi importante celor ce decid să o îmbrățișeze.

Greșeala numărul 1 ce trebuie evitată este alegerea zonelor de cultură pentru lucernă. Sunt de evitat zonele cu altitudini înalte, stâncoase, solurile cu un grad ridicat de eroziune.

Greșeala numărul 2 este alegerea terenurilor cu soluri slab fertile și cu pH-ul acid. Înainte de a înființa cultura se recomandă efectuarea unei analize de sol pentru a determina calitatea acestuia.

Greșeala numărul 3 este pregătirea patului germinativ și tehnica de semănat. Marunțirea bună a solului, tasarea înainte de semănat, precum și reglarea atentă a adâncimii de semănat (1 – 1,5 cm) sunt detalii hotărâtoare în reușita cultivatorilor de lucernă.

Greșeala numărul 4 este nesupravegherea culturii după răsărire. Dacă nu aplicați tratemente cu insecticide, fungicide și ierbicide la momentul potrivit veți fi surprins să vedeți că plantele de lucernă vor dispărea de pe câmpurile dumneavoastră.

Greșeala numărul 5 o fac de obicei fermierii foarte experimentați în alte culturi agricole, mai puțin lucernă, care tratează lucrurile superficial și nu se informează suficient despre regulile de bază pentru înființarea acestei culturi. În cazul acestora avem rugămintea:

„Dragi colaboratori, consultați oamenii specializați în această cultură, iar noi suntem la dispoziția dumneavoastră.”

Mulți cultivatori de lucernă se confruntă cu problema apariției golurilor în cultură din anul 4-5 de la înființare, iar acest lucru este asociat cu epuizarea fiziologică a plantelor. Lucrurile însă devin mai îngrijorătoare când densitatea plantelor în raport cu unitatea de suprafață se reduce încă din primii ani de la înființarea culturii.

În cel de-al doilea caz, prima măsură ce se ia în discuție este de a corecta densitatea plantelor prin supraînsămânțare. Dar oare acest lucru va ajuta la ameliorarea culturii?

Supraînsămânțarea în cultura de lucernă este ineficientă din mai multe motive:

În primul rând, lucerna este o plantă perenă cu o creștere lentă în primele faze de dezvoltare și acest lucru va crea o competiție inegală cu plantele mature și buruienile pentru lumină, apă și nutrienți.

În al doilea rând, dacă nu se identifică cauza ce a determinat acest lucru plantele vor dispărea din nou în zonele supraînsămânțate.

In al treilea rând, plantele mature de lucernă produc autotoxine care reduc dezvoltarea plantelor tinere și suprimă plăntuțele răsărite.

Există totuși și situații în care supraînsămânțarea  suprafețelor cu lucernă are succes:

• când pe suprafața care se suprînsămânțează, cultura a fost înființată toamna târziu la limita epocii de semănat și o parte din plăntuțe au fost afectate de ger;

• tot în cazul anului 1 de cultură supraînsămânțarea a dat rezultate, când suprafața a fost inundată și plantele au pierit într-un stadiu incipient de dezvoltare;

• dacă lucerniera a fost înființată pe un teren cu rezervă mare de dăunători sau boli și gradul de răsărire a fost influențat considerabil de acest lucru.

În cazul cultivării lucernei pentru furaj putem foarte bine să supraînsămânțăm o cultură cu densitate slabă și cu alte plante furajere anuale sau perene (Iarbă de Sudan, Lolium multiflorum, Festuca pratensis, Festuca arundinacea etc); semănate în toamnă sau primăvara devreme, aceste specii vor porni în primavară în vegetație înaintea plantelor de lucernă sau odată cu acestea, iar pe de altă parte se vor adapta mai bine în zonele din parcelă unde solul este mai puțin benefic pentru lucernă.

Dormanţa la lucernă este dată de înălţimea plantei la 25 de zile după coasă, la cultura înfiinţată în primăvară.

Pentru a determina gradul de dormanţă se foloseşte un sistem de notare de la 1 la 11. Varietăţile cu dormanţă 1 sunt cele mai dormante iar cele cu dormanţă 11 sunt cele mai puţin dormante.

Soiurile cu dormanţă mare depăşesc cu uşurinţă iernile grele şi supravieţuiesc la temperaturi scăzute dar nu excelează la capitolul producţie de furaj.

Soiurile mai puţin dormante realizează producţii mari de furaj, materializate printr-un număr mai mare de coase, în schimb nu sunt foarte rezistente la îngheţ.

Pentru climatul din România după mai mulţi ani de cercetări s-a ajuns la concluzia că soiurile cu dormanţa cuprinsă între 4 şi 5 sunt cele mai eficiente. Acest interval asigură un echilibru bun între producţia de furaj şi rezistenţa la temperaturi scăzute.

Lucerna este o mare consumatoare de elemente nutritive

Azotul este asigurat în cea mai mare parte pe cale simbiotică şi din rezervele solului, dar pentru realizarea de producţii mari şi constante, mai ales în regiunile secetoase, se recomandă aplicarea unor doze mici de azot (30-35 kg/ha s.a.), la desprimăvărare. Pe solurile cu conţinut redus de humus (< 2%) şi azot total, dozele de azot pot fi mai mari (40-60 kg/ha s.a.), aplicate primăvara devreme sau fracţionat, după primele coase.

Fertilizarea lucernei cu îngrăşăminte azotate nu s-a dovedit eficientă economic când aceasta a fost cultivată în cultură pură, dar când s-a cultivat în amestecuri cu graminee perene, mai ales pe soluri al căror conţinut în humus a fost mai mic de 2,2-2,5%, o doză moderată de îngrăşământ azotat s-a dovedit eficientă economic.

Fosforul şi potasiul se aplică în funcţie de conţinutul solului în aceste elemente. Pentru lucernă, conţinutul optim al solului în fosfor este de 8-10 mg/100 g sol, iar în potasiu, de 18-22 mg/100 g sol (I. Moga, 1973; C. Bărbulescu şi colab., 1991; I. Moga şi colab., 1996).

Fosforul are un rol important în asimilarea azotului, sinteza proteinelor şi a hidraţilor de carbon. Aprovizionarea normală a solului cu fosfor la înfiinţarea lucernierei determină o bună dezvoltare a sistemului radicular.

Efectul lipsei fosforului din această perioadă nu poate fi compensat în anii următori. Îngrăşămintele cu fosfor, în doze de 30-120 kg/ha s.a. (doze mai mari în condiţii de irigare şi pe soluri acide amendamente), se aplică odată cu lucrările solului şi apoi la 2-3 ani.

Potasiul are rol important în sporirea rezistenţei plantelor la secetă, prin diminuarea transpiraţiei. În general, solurile ţării noastre sunt bine aprovizionate în potasiu, cu excepţia celor acide. Îngrăşămintele cu potasiu se aplică în acelaşi mod ca şi cele cu fosfor.

Gunoiul de grajd este bine valorificat de lucernă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele acide şi pe terenurile irigate. În situaţia lucernei, gunoiul de grajd este folosit în optim când acesta se administrează culturilor furajere anuale, lucerna urmând în rotaţie în anul III după administrare. Gunoiul de grajd se poate aplica plantei premergătoare sau direct culturii de lucernă, sub arătura de bază. În timpul folosirii culturii, gunoiul bine fermentat se aplică la suprafaţa solului, pe parcursul sezonului rece. Când se foloseşte gunoiul de grajd se renunţă la îngrăşămintele cu azot şi potasiu, iar cele cu fosfor se reduc cu până la 50-60%. Cele mai eficiente doze sunt de 35-40 t/ha la neirigat şi 60-80 t/ha în regim irigat.

Un rol important în nutriţia plantelor de lucernă îl au şi microelementele, în special molibdenul, borul, sulful şi cobaltul, care stimulează procesul de fixare a azotului pe cale simbiotică, fierul, manganul şi zincul, cu rol de catalizator în procesul de fotosinteză.

Cea mai economică şi completă sursă de aprovizionare a solului cu microelemente o constituie gunoiul de grajd

Aplicarea amendamentelor cu calciu se recomandă pe solurile acide, cu pH (H2O) < 6,2 şi gradul de saturaţie în baze (V%) < 80%.

Amendamentele se încorporează sub arătura de bază, odată cu gunoiul de grajd şi îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu, după ce în prealabil au fost bine mărunţite, împrăştiate uniform şi omogenizate cu stratul superficial al solului, prin 1-2 treceri cu grapa cu discuri.

Primăvara sau toamna?

La semănatul lucernei trebuie sa ţinem cont în primul rând de îndeplinirea condiţiilor de germinare şi răsărire a seminţelor. Astfel la adâncimea de semănat trebuie să existe suficientă umiditate pentru ca seminţele să poată germina, iar plăntuţele de lucernă să poată creşte. Astfel, putem spune că lucerna este pretenţioasă faţă de condiţiile de umiditate la răsărire.

În al doilea rând, după răsărire este necesar să se îndeplinească din punct de vedere al temperaturilor necesarul de căldură pentru a creşte. Dacă îndeplinim aceste condiţii semănatul se poate face atât toamna cât şi primăvara. Ţinând cont de condiţiile climatice din ţara noastră, în majoritatea anilor la semănatul în toamnă trebuie să asigurăm necesarul de apă prin irigare.

Avantajul semănatului în toamnă este că avem o cultură ce porneşte mai repede în vegetaţie (creştere) în primăvara anului următor şi se asigură astfel o producţie mai mare şi totodată o îmburuienare mai mică.

Semănatul în primăvară are avantajul asigurării necesarului de apă pentru răsărire din precipitaţii în majoritatea anilor, dar un risc mai mare de îmburuienare a culturii necesitând astfel un program de combatere a buruienilor.